Olanda 2018. Foto di Maria Cristina Giongo
Cari amici, lettori online, cofanetti magici,
oggi vi parlo di una notizia uscita su un giornale olandese, molto bella e positiva. Tanto per cominciare bene questo mese del 2019! Una notizia d’oro.
Olanda 2019. Foto di Maria Cristina Giongo
Cari amici de «Il Cofanetto Magico»,
e se l’universo fosse una maledizione? Beh, si tratta di un’ipotesi che non possiamo scartare del tutto. Anzi, fissarla in un paio di strofe potrebbe aiutarci, magari, a meditarla un po’ meglio. Perché evitare gli interrogativi, e le famigerate domande scomode, non aiuta a garantirsi una maggior serenità. Ma solo a diventare ciechi come talpe. O, addirittura, come uomini…
Fotografii cu interpretare liberă de H. Linsen. Interzisă reproducerea.
Am ajuns la al șaselea și ultimul episod din “Îngerul din București” povestea lui Valentino Di Persio, scriitor și poet.
De mai multe ori în decursul episoadelor anterioare ne-am întrebat cine este acea persoană misterioasă care bântuia în Parisul de Est. Care a fost originea sa, scopul apariției sale . O poveste magică, plină de personaje curioase, speciale, bizare. De evenimente neașteptate, referințe istorice și dragoste. Dragoste înțeleasă ca posibilitate de întâlnire, de întâlniri, de întoarcere. Totul suspendat între cer și pământ, în acea”cale de mijloc”, unde era plasată existența bărbatului; închisoarea noastră. Tocmai din cauza acestei căutări constante, datorită aerului misterios ce se respira, opera lui Valentino Di Persio ar putea fi potrivită unei adaptări de film. Evident că prefața unei cărți nu trebuie să dezvăluie finalul, cu siguranță nu vreau să vă iau această plăcere.
Valerio, după ce Îngerul i-a dezvăluit esența sa, se regăsește cufundat într-o lume suprarealistă, un fel de purgatoriu, fără a avea legătură cu realitatea. Succesiunea evenimentelor îi pune echilibrul într-o mare probă…
Lectură plăcută!
(Click aici pentru episodul anterior)
De acum Valerio se mișcă cu dezinvoltură în sugestivul Paris de Est. Vrăjitoare bune și rele, care populează periferia, nu-l mai tulbură. Are senzația clară că ochi verzi de nepătruns îl veghează…
(Click aici pentru episodul anterior)
Lectură plăcută!
Îngerul care misterios continuă să irite străzile Bucureștiului magic, începe încet încet să-și dezvăluie aripile, arătând ceea ce mintea umană nu-și poate imagina, ceea ce ochii săi verzi nu sunt în măsură să şoptească…
Lectură plăcută!
(Click aici pentru Episodul anterior)
Dragi prieteni, dragi prietene, mărturisesc! M-am lăsat dus de val, vrăjit de ochii verzi ai Îngerului Dana. Cele două episoade preconizate ar putea deveni cel puţin patru.
Încântarea continuă…
Lectură placută!
(Click aici pentru Episodul anterior)
Mai mult pentru a fi în ton cu atmosfera de Crăciun, în decembrie și ianuarie, în loc de “Immortal“, vă propun o poveste în două episoade “Îngerul din București” care are ca și protagonistă, coincidență, o altă misterioasă figură feminină. O Vrăjitoare bună, un înger, o victimă a persecuțiilor spiritelor periculoase care circulă discret prin labirintul de străzi înguste al Parisului de Est care a fost orașul lui Vlad Ţepeș zis Dracula.
Una favola di Pietro Pancamo
Gli angeli si diplomano al Conservatorio Astronomico perché studiano la musica, che le sfere celesti producono ruotando. Fanno l’analisi armonica degli accordi supremi che, una volta, anche gli uomini eletti (Pitagora, ad esempio) avevano la forza e il diritto di ascoltare.
Angeli (forse)
La sala d’aspetto del terminal “Nuovi Arrivi” era anonima, pulita e ordinata, non un’impronta si leggeva sulle pareti bianchissime, sul pavimento nitido, sulle vetrate lucenti di una trasparenza assoluta, delle folle che si erano succedute in quello spazio ed avevano riempito di sé, delle loro ansie e delle loro attese, il silenzio irreale.
I signori Mario ed Anna Rossi attendevano muti, rigidamente seduti su una scomoda panca di legno, brutta ed essenziale come tutto il resto dell’arredo, vicini l’uno all’altra come per occupare meno spazio e dare così meno disturbo con la loro presenza.
Si trovavano lì perché era prossimo il momento della nascita del loro primo figlio, attesa con indicibile trepidazione, anche se, naturalmente, già sapevano tutto di lui: che era maschio, di robusta costituzione, con gli occhi azzurri della madre, i capelli biondi del nonno paterno, con il suo stesso suo nome, Alberto, e la predisposizione alla musica della bisnonna materna. (altro…)